Ingredient unic: linte rosie decorticata.
Fără gluten.
Produs de post, netratat termic.
Produsul nu provine din culturi modificate genetic.
Cantitate: 500 g
Stiai ca in vechime, timp de secole intregi, lintea a fost considerata carnea saracului? Cei care nu isi permiteau sa consume carne sau peste, din cauza saraciei, alegeau sa consume linte. Alegerea era una fericita, intrucat, asa cum vom vedea imediat, lintea contine o multitudine de nutrienti, iar din punct de vedere al proteinelor, rivalizeaza cu produsele de origine animala, in conditiile unui cost mult mai scazut si a unei mai bune digerabilitati.
Ce este lintea?
Proprietati si compozitie nutritionala linte
Tipuri de linte
Consumul de linte: beneficii pentru sanatate
Lintea in retete pentru bebelusi sau femei insarcinate
Lintea in dietele de slabire
Lintea in bucatarie
Cum gatim lintea?
Retete cu linte
Ce este lintea?
Pe numele sau botanic din limba latina Lens ensculenta, lintea este o planta leguminoasa care creste pana la o inaltime de aproximtiv 40 de centimetri. Se consuma semintele pe care le gasesti asezate cate doua in pastai. Se crede despre linte ca ar fi originara din Orientul Mijlociu, dar dovezi ale existentei ei gasim inca din Neolitic, fiind una dintre primele plante leguminoase cultivate si consumate de catre om. Chiar daca in Romania zilelor noastre lintea este gatita mai mult in Ardeal (cam in acelasi mod in care o faceau si vechii daci), lintea a fost mult mai apreciata in vechime: se spune ca se cultiva chiar si in celebrele gradini suspendate ale Babilonului. Obiceiurile alimentare ale modernitatii s-au schimbat si nu neaparat in bine, promovarea media axandu-se mai curand pe preparate rapide, cu gusturi modificate artificial, in defavoarea solutiilor naturale si mai putin costisitoare. Din fericire, un puternic curent de imbunatatire a alimentatiei, promovat de multe dintre vedetele autohtone si sustinut de medicii nutritionisti a evidentiat din ce in ce mai mult in ultimii ani beneficiile unor alimente mai putin cunoscute, printre care si lintea, iar acestea au primit recunoasterea pe care o merita si au inceput sa fie din nou popularizate si consumate.
Proprietati si valoare nutritionala linte
Unul dintre motivele pentru care vegetarienii prefera lintea este continutul sau ridicat de proteine . In plus este o sursa importanta de vitamine, cum ar fi vitamina B, vitamina E, A, C, K sau minerale precum fier, zinc, cupru, potasiu, seleniu, magneziu, fosfor, calciu sau sodiu.
Lintea este satioasa, dar nu aduce organismului tau un numar mare de calorii. 100 de grame de linte fiarta contin:
116 calorii
9g de proteine
20g carbohidrati
7.9g fibre
0.4g grasimi
0g zaharuri
0 colesterol
Tipuri de linte
Exista mai multe tipuri de linte care difera prin colorit (de la verde la rosu, maro, negru sau auriu), textura, gust si timp de gatire, dar cel mai des intalnite sortimente de pe piata sunt linte rosie, linte verde, linte maro si linte neagra. In acest moment te vei intreba, desigur, care este cea mai buna? Nu exista un raspuns corect in aceasta privinta, gusturile consumatorilor sunt cele care vor inclina balanta. Exista lintea cea mai buna in sensul de cea mai potrivita pentru un anumit preparat si despre acest lucru vom discuta in continuare. Inainte de aceasta trebuie sa spunem insa ca toate tipurile de linte au compozitie nutritionala similara si aduc organismului tau aceleasi beneficii.
Consumul de linte: beneficii pentru sanatate
Una dintre cele mai valoroase legume, din punct de vedere al continutului nutritional si al usurintei in preparare, lintea aduce organismului tau numeroase beneficii.
Lintea in bucatarie
Lintea poate sa fie integrata in meniurile tale zilnice in modalitati diverse, de la supe, tocanite si pana la galuste, pateuri, piureuri si placinta. Pentru a reusi sa pregatesti insa cele mai bune feluri de mancare, nu uita sa adaptezi tipul de linte pe care o gatesti la preparatul tau. Asa cum spuneam si anterior, lintea rosie este potrivita pentru piureuri, pateuri vegetale, supe creme, in timp ce lintea verde se preteaza la ciorbe, salate, tocanite sau diferite combinatii cu orez.
Specialistii in nutritie afirma ca fierul continut de boabele de linte se absoarbe mai usor daca vom combina lintea cu legume bogate in vitamina C, cum sunt ardeii sau broccoli.
Spre deosebire de fasole, lintea nu este necesar sa fie tinuta in apa inainte de preparare pentru a-i reduce timpul de fierbere, insa, in cazul in care folosesti un sortiment de linte cu consistenta mai ferma, cum este lintea verde si daca vrei sa preintampini usorul efect de balonare pe care il poate da acest aliment, ideal ar fi sa o lasi peste noapte in apa rece, inainte de a o gati. Cantitatea de lichid trebuie sa fie de trei ori mai mare decat cea de boabe pentru ca ele se vor umfla absorbind apa.
Nu uita sa o alegi, sa o speli bine in mai multe ape inainte de a o gati si sa adaptezi timpul de fierbere la tipul de linte folosit. Pentru a usura procesul de digestie, fierbe lintea la foc mic si nu o adauga in cratita cu apa de la inceput, ci numai in clipa in care lichidul a dat in clocot.
Retete cu linte
Nu exista o reteta clasica de supa de linte, pur si simplu fierbi impreuna cu lintea legumele tale preferate (morcov, telina, patrunjel radacina, ardei, ceapa) taiate marunt si adaugi sare dupa gust. Daca vrei sa pregatesti o supa de linte marocana (cunoscuta sub numele de harira) adauga la aceste legume 2 catei de usturoi, pulpa de rosii si un amestec de condimente care ii va da gustul specific (chimion, piper alb, coriandru, sofran, scortisoara macinata).
Supa crema de linte se pregateste din legume si boabe de linte. Dupa ce acestea au fiert, se adauga sare si piper si se paseaza amestecul la blender. Pentru o consistenta mai cremoasa, poti sa adaugi si 200ml de crema de cocos, care ii va desavarsi gustul. Reteta completa o gasesti pe blogul Sano Vita.
Acest preparat seamana foarte bine cu supa din punct de vedere al ingredientelor, numai ca se adauga un plus de pulpa de rosii si se acreste cu zeama de lamaie sau cu bors. Foloseste linte verde in cazul in care doresti sa pregatesti ciorba de linte, pentru ca boabele de linte verde raman tari, nu se zdrobesc la fiert.
Pateul vegetal de linte este un foarte bun inlocuitor pentru pateurile vegetale care se gasesc pe piata, intrucat, preparandu-l acasa, esti sigur ca nu va contine nici un fel de conservanti si il poti servi chiar si copiilor mai mici. Pateul de linte reprezinta o gustare sau un mic dejun delicioase, potrivite atat pentru vegetarieni, cat si pentru persoanele care tin post. Reusita acestui preparat este data de tipul de linte folosit: se recomanda lintea rosie care este mai pufoasa si da o consistenta mai cremoasa pateului tau vegetal.
Este un preparat foarte gustos si deosebit de satios, dar si mult mai simplu de gatit decat alte tipuri de legume cu boabe uscate, pentru ca lintea fierbe mult mai repede decat fasolea sau mazarea. Si in acest caz recomandam folosirea varitatatii de linte rosie.
Ingrediente:
500 g linte rosie
1/3 cana zeama de lamaie
1 ceapa
2 morcovi
2 catei de usturoi
1 lingura de zahar brut
1 foaie de dafin
1 lingurita de sare
1 lingurita de patrunjel
1 lingurita boia de ardei dulce
bautura din soia simpla
ulei de masline
faina de soia sau faina integrala
Mod de preparare:
Lintea lasata in prealabil la inmuiat se fierbe cu foaia de dafin si cu zaharul, iar dupa 25-30 de minute de fierbere se adauga ceapa, morcovul si usturoiul tocate marunt si calite putin in cateva linguri de ulei de masline. Pui si zeama de lamaie imediat dupa legumele calite. Separat, pregatesti intr-o craticioara un sos bechamel din faina integrala, bautura din soia si ulei, il lasi sa dea in cateva clocote si apoi il integrezi imediat, fierbinte, in mancarea de linte scazuta, amestecand bine. Condimentezi cu sare si piper si te pregatesti de o masa delicioasa. Mai multe detalii despre pregatire gasesti pe blogul Sanovita.
Scrie un review