Reducere 25% la Detoxifiant, Regenerator, Somn Bun

Solaris Ulei esential de Oregano, 10ml

16,00 RON
Uleiul esențial de Oregano este obținut prin distilarea cu vapori de apă a frunzelor și tulpinilor plantei Origanum Vulgare.  Uleiul esențial de oregano are multiple virtuți terapeutice, putând fi considerat un adjuvant în tratarea unor simptome specifice unor afecțiuni sau boli. Poate fi utilizat în aromaterapie, inhalații, în administrare externă, prin diluarea într-un ulei purtător. 

Citeste mai mult despre uleiul esential de oregano si posibile remedii naturale in infectii virale si bacteriene.
In stoc

Durata de livrare: Livrare in 48 de ore.

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 1093 Ai nevoie de ajutor? 0770378465
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Având un conținut ridicat de fenoli (în special carvacrol și timol), este considerat a fi unul dintre cele mai puternice uleiuri cu proprietăți antibacteriene și antifungice. Întărește și fortifică sistemul imunitar. Ajută la tratarea infecțiilor bacteriene, virale, fungice. Benefic în tratamentul micozelor pielii și în virozele respiratorii. Protejează organismul de stresul oxidativ (antioxidant). Utilizat în aromaterapie, purifică aerul (este antiseptic) și conferă beneficii în sfera psiho-emoțională.

Beneficii produs:
Antioxidant puternic
Acțiune antibacteriană


 

Proprietățile uleiului esențial de oregano

 

Uleiul esențial de oregano conține acizi grași (acid palmitic, linoleic și linolenic/ALA), și aproximativ 59 de compuși chimici. Dintre aceștia, în uleiul volatil pot fi regăsiți în special fenoli, terpene și terpenoide, acestea având în special acțiune antioxidantă. Principalele substanțe active identificate în compoziția uleiului de oregano sunt:

  • carvacrol – fenolul cel mai abundent din oregano, cel care îi conferă mirosul picant, specific. Studiile au arătat că acest compus are rolul de a stopa dezvoltarea mai multor tipuri diferite de bacterii;
  • timol – compus aromatic cu puternice proprietăți antifungice, de susținere a sistemului imunitar și de protecție împotriva toxinelor;
  • acid rozmarinic – antioxidant eficient care protejează împotriva deteriorării celulare cauzate de radicalii liberi.
  • beta-cariofilen
  • gamma-terpinen
  • p-cimen

 Substanțele active și compușii chimici din compoziția plantei de Oregano posedă o mulțime de proprietăți cu efecte benefice în cazul utilizării atât a uleiului esențial, cât și a plantei ca atare. Printre principalele proprietăți se regăsesc următoarele:

  • antioxidant
  • antibacterian
  • antiviral
  • antifungic
  • antiseptic
  • imunostimulator
  • dezobstruant respirator
  • antibronșitic
  • antiartritic
  • colagog
  • tonic general
  • antidepresiv
  • detoxifiant

Uleiul esențial de oregano are multiple virtuți terapeutice, putând fi considerat un adjuvant în tratarea unor simptome specifice unor afecțiuni sau boli. Poate fi utilizat în aromaterapie, inhalații, în administrare externă, prin diluarea într-un ulei purtător.

 

Beneficiile folosirii uleiului esențial de Oregano

 

Studiile medicale de specialitate au evidențiat beneficiile utilizării uleiului esențial de oregano, precum și a extractului de oregano, asupra sănătății. Iată care sunt o parte dintre aceste beneficii:

  • antibiotic natural – conținutul bogat de carvacrol pe care îl conține uleiul de oregano este eficient împotriva bacteriilor dăunătoare. Conform unor studii, efecte puternice au fost constatate în special în cazul stafilococului auriu (Staphylococcus aureus), bacterie responsabilă pentru apariția celor mai multe infecții, a intoxicațiilor alimentare și a infecțiilor cutanate. Totodată, uleiul de oregano poate fi eficient împotriva unor bacterii rezistente la antibiotice, inclusiv E.coli și Pseudomonas aeruginosa.
  • contribuie la tratarea suprapopulării bacteriene a intestinului subțire (SIBO) – conform unui studiu, uleiul de oregano ar putea fi benefic împotriva unor afecțiuni cronice de natură bacteriană, precum SIBO, datorită conținutului bogat de carvacrol și timol. În cazul acestei afecțiuni, persoanele experimentează unele probleme gastrointestinale, datorate dezvoltării și multiplicării excesive a bacteriilor din intestine.
  • poate trata infecțiile fungice și alte tipuri de infecții – datorită nivelului crescut de timol, uleiul de oregano are puternice proprietăți antifungice. Unele cercetări au arătat că timolul a fost folosit cu succes în tratamentul pentru infecțiile cu Candida (o specie de fungi care poate fi regăsită în cavitatea bucală, în intestine și în flora vaginală). Printre aceste infecții enumerăm: aftele bucale, infecția cu drojdie vaginală, micozele unghiilor de la mâini sau picioare, „piciorul de atlet”.
  • acțiune antioxidantă – uleiul de oregano conține o cantitate semnificativă de substanțe antioxidante (în special timol și carvacrol), care protejează organismul împotriva deteriorării celulare cauzate de stresul oxidativ și radicalii liberi. Stresul oxidativ este corelat cu o mulțime de afecțiuni cum ar fi artrita, ateroscleroza și cancerul.
  • susține sănătatea gastro-intestinală – conform unui studiu, administrarea uleiului de oregano diluat în diverse uleiuri sau substanțe sau a extractului de oregano a fost benefică în cazul tuturor persoanelor care prezentau unele simptome intestinale datorate existenței unor paraziți (diaree, disconfort intestinal și balonare). 77% dintre subiecți au fost vindecați de acești paraziți cu ajutorul uleiului de oregano. De asemenea, un alt studiu a arătat eficiența acestuia în cazul afecțiunii intestinului permeabil.
  • poate avea unele proprietăți anticancer – unele cercetări au arătat că fenolul carvacrol ar putea avea unele proprietăți anti-cancer, în special împotriva cancerului de plămâni, de ficat și a cancerului de sân. Poate inhiba dezvoltarea celulelor tumorale și poate declanșa apoptoza (moartea celulelor canceroase).
  • contribuie la tratarea unor afecțiuni respiratorii – acționează în special ca un expectorant, eliminând mucusul îngroșat din tracturile respiratorii și din sinusuri. De asemenea, acționează ca dezobstuant, eliminând congestia nazală.
  • întărește sistemul imunitar

 

Pentru toate aceste beneficii, nu ezita să cumperi uleiul esențial de oregano de la Solaris, ulei cu un preț accesibil, care există în secțiunea de uleiuri esențiale a magazinului nostru online. Întrucât dozele recomandate în uz sunt mici, îl vei putea folosi mult timp de acum înainte și vei avea ocazia să te bucuri de efectele sale benefice.

 

Metode de administrare a uleiului esențial de oregano

 

Uleiul de oregano este un ulei picant, cu o notă aromată, ierboasă, care purifică aerul atunci când este folosit în aromoterapie. Poți adăuga în lampa sau difuzorul de aromaterapie 3-5 picături de ulei în 30-50 ml apă. Aceasta va avea un efect antiseptic, antimicrobian, acționând, totodată și ca un repelent împotriva insectelor. Utilizarea în aromaterapie conferă și unele beneficii în sfera psihicului. Uleiul de oregano conferă claritate minții, discernământ, autocontrol emoțional, aduce calm, pace și purifică nu doar mintea, ci și întreaga ființă.

Efectul terapeutic generat prin aromaterapie de către uleiurile esențiale poate fi resimțit la nivelul activității mentale și emoționale. Acestea sunt procesate de sistemul limbic, prin intermediul legăturii ce se realizează între receptorii nervului olfactiv și creier.

Uleiul de oregano poate fi folosit și în inhalații, în special cu scop antiviral sau de ameliorare a unor simptome ale unor afecțiuni respiratorii. Se pot adăuga câteva picături într-o oală cu apă fierbinte. Se apropie fața de oala cu apă și ulei de oregano și se acoperă cu un prosop nasul și gura, având grijă să lași ochii neacoperiți. Se inhalează vaporii de apă și uleiul volatil de oregano.

Poți folosi uleiul de oregano și în administrare externă, în diverse aplicații locale ce vor avea întotdeauna principiul diluării unei cantități mici într-un principiu gras/ulei purtător. Poți adăuga 2-3 picături de ulei de oregano la:

  • aproximativ 50 ml ulei bază pentru masaj sau orice ulei preferi (de susan, migdale, de cocos, de măsline etc). Se poate folosi prin masaj și în caz de dureri articulare.
  • gelul de duș, săpunul lichid sau spuma de baie pentru efectul antiseptic și antimicrobian;
  • un ulei vegetal, unguent sau cremă pentru îngrijirea pielii împotriva micozelor sau infecțiilor cutante;
  • șamponul utilizat, pentru vindecarea scalpului iritat și eliminarea mătreții.

Administrarea internă poate fi realizată prin consumul unor capsule ce conțin ulei esențial de oregano, în special pentru diverse probleme de natură gastro-intestinală sau pentru eliminarea paraziților.

Este important să nu uiți că, în cazul uleiurilor esențiale, puțin înseamnă întotdeauna mai mult. Întrucât ele reprezintă esența concentrată în substanțe active a unei plante cu virtuți medicinale, sunt foarte intense și au un caracter fierbinte. În cazul în care sunt folosite în cantități mari (mai mult de câteva picături) și nu sunt diluate, pot provoca iritații puternice ale pielii și arsuri.

Recomandăm consultarea medicului înainte de orice aplicație externă cu uleiuri esențiale, în special persoanelor cu un ten sau o piele sensibilă, cu diverse iritații sau afecțiuni ale pielii ori cu potențial alergic sau cu diferite afecțiuni generale. Medicul îți va indica dacă este potrivit pentru tine, precum și metoda și doza de administrare, în funcție de starea de sănătate, istoricul medical, afecțiunile existente și tratamentele urmate.

 

Contraindicații și precauții

 

Utilizat în cantități foarte mici (1-3 picături), diluat în ulei de bază sau în produsele cosmetice, pentru administrări externe, uleiul de oregano nu prezintă efecte adverse pentru majoritatea persoanelor. Cu toate acestea, există anumite precauții și contraindicații în utilizarea uleiului esențial de oregano. Iată care sunt acestea:

  • administrarea externă incorectă a uleiului esențial – este contraindicată tuturor persoanelor aplicarea direct pe piele, fără diluare ori în cantități mari (este dermocaustic). Nu se aplică în zona ochilor. Se indică respectarea dozajului recomandat de etichetă și consultarea prealabilă a medicului alopat sau fitoterapeut.
  • administrarea internă - consumul intern este interzis în cazul uleiurilor care nu au un grad de puritate 100% și este contraindicat fără recomandarea și indicațiile precise oferite de către medic sau specialist.
  • pentru femeile însărcinate și care alăptează și pentru copiii mai mici de 5 ani – contraindicată administrarea pe cale cutanată, internă sau prin procedee de aromaterapie.
  • alergii cutanate și piele sensibilă – pentru evitarea unor eventuale manifestări neplăcute, sugerăm testarea prealabilă a uleiului esențial, diluat în proporția indicată pe ambalajul produsului, într-un ulei de bază (migdale, jojoba, cocos, etc) și apoi aplicarea pe o zonă mică de piele, neafectată de iritații sau alte afecțiuni. Dacă după câteva minute/ore nu apare nicio reacție negativă, produsul poate fi folosit.

 

Se indică, totodată, unele precauții și recomandăm consultarea medicului sau specialistului în fito și aromaterapie pentru un sfat avizat în cazul: problemelor cardiace, astmului, problemelor hormonale, medicamentației alopate (în special anticoagulantă și antidiabetică).

Pentru orice fel de istoric medical, în cazul în care există anumite afecțiuni și diverse tratamente (în special alopate) pentru tratarea acestora ori pentru obținerea unor informații specializate privind tratarea unor afecțiuni cu ajutorul uleiurilor esențiale, recomandăm consultarea unui medic pentru o opinie avizată, particularizată în funcție de starea de sănătate și constituția individuală. 

Informațiile prezentate au un caracter informativ, ele nu trebuie să înlocuiască opinia medicală avizată și nici tratamentele indicate de către medic.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 8-16, LUNI-VINERI

0770378465 comenzi@verdeata.com

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!